Fiscul nu cedează!** „Veniturile din convenții civile sunt salarii și trebuie impozitate ca atare!”

Fiscul nu cedează!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a remis un comunicat în care explică decizia de a impozita veniturile fotbaliștilor la fel ca la orice societate comercială.  Conform oamenilor de la ANAF, un club nu poate încheia o convenție civilă cu un fotbalist, pentru că activitatea fotbalistică nu este una întâmplătoare, conjucturală sau urgentă, ca să îndeplinească condițiile legale pentru a fi considerată o activitate independentă. Oamenii de la Fisc mai spun că la controalele efectuate la cluburi s-au găsit convenții civile cu electricieni, contabili, șoferi sau sportivi profesioniști, meserii reglementate în nomenclatorul de meserii. În consecință, veniturile din convențiile civile sunt venituri salariale și trebuie impozitate ca atare se arată în comunicatul ANAF.

"Activitatea prestată de persoanele cu care cluburile au încheiat convenții civile, respectiv sportivii profesioniști și personalul tehnic și administrativ, este o activitate dependentă, veniturile din această activitate fiind în conformitate cu prevederile art. 55 din Legea 571/2003 (privind Codul Fiscal, n.r.) și pct. 67 din HG 44/2004 (prin care au fost aprobate normele de aplicare a Codului Fiscal, n.r.)venituri de natură salarială și ca urmare ar fi trebuit să fie impozitate în consecință.

Încheierea convențiilor civile pentru prestarea unor activități se realizează numai cu respectarea condițiilor universal valabile care stau la baza oricărei convenții, respectiv realizarea activității să fie cu caracter ocazional, întâmplător, conjunctural și uneori urgent, iar activitatea respectivă să nu fie înscrisă în obiectul de activitate al clubului și nici prevazută a se realiza prin posturile cuprinse în ștatul de funcții al clubului", se precizează în comunicat. Analiza convențiilor arată însă că activitatea desfășurată de sportivi nu este una efectuată întâmplător, conjunctural, și nu îndeplinește criteriile stabilite de prevederile legale pentru a fi considerată o activitate independentă" se arată în comunicatul ANAF.

Reamintim că Dumitru Dragomir sau Gigi Becali sunt printre cei mai vehemenți contestatari ai deciziei Administrației Naționale de Administrare Fiscală. Aceștia au amenințat cu amânarea începerii sezonului din Liga 1 și cu un faliment al sportului românesc.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un club de TOP din Europa
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Un fenomen meteorologic rar a băgat în spital 50 de persoane, la Cluj-Napoca. Ce alte zone au fost afectate
Un fenomen meteorologic rar a băgat în spital 50 de persoane, la Cluj-Napoca. Ce alte zone au fost afectate
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce contează!”
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce…
România a pierdut o legendă. Toată țara îl plânge pe marele actor și regizor. A fost stea pe scenă și în filme
România a pierdut o legendă. Toată țara îl plânge pe marele actor și regizor. A fost stea pe scenă și…
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×